sâmbătă, 15 iulie 2017

U. Craiova versus AC Milan, în Liga Europa

Motto: În fotbal, cea mai mare orbire este să vezi doar mingea (Falcao)

Cînd am auzit că echipele româneşti care nu sunt cap de serie, adică Dinamo şi U. Craiova, pot pica în Europa League cu AC Milan, am avut presimţirea că Dinamo va avea această onoare. Ei, nu a fost să fie Dinamo, dar este U. Craiova. Dinamo şi AC Milan sunt echipele mele de suflet.
Ar fi fost frumos dacă era gata noua arenă a oltenilor, să o fi inaugurat cu o asemenea super partidă. Părerea mea este că au şanse undeva sub 10%. Şi asta dacă "diavolii" milanezi vor băga rezervele.

Sincer, îmi pare rău că nu a căzut Dinamo cu AC Milan. Că oricum îi scoate Athletic Bilbao. Dar măcar să fi avut onoarea unei întîlniri cu rossonerii. Să fi picat de pe un cal înalt.
Au trecut 28 de ani de la ultimul duel al unei echipe româneşti cu super Milan. Atunci era Steaua în finala Cupei Campionilor Europeni. Şi au pierdut cu 4-0. Două goluri Gullit, două Van Basten.

Am speranţa ca italienii să reuşească ce a reuşit Man. United sezonul trecut. Adică cîştigarea UEL şi, astfel, asigurarea unui loc călduţ în UCL.
Au trecut 10 ani de la ultimul trofeu european. A venit momentul. HAI AC MILAN!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

S-ar putea să-ţi placă şi: