joi, 13 ianuarie 2011

Drepturi de autor vs Libertate, Cultură, Progres

Motto: Nu există fericire fără libertate, nici libertate fără curaj (Pericles)

Potrivit unor statistici, vreo 96% dintre posesorii de calculatoare români, deţin materiale piratate. Adicătelea 96% dintre noi am fi nişte infractori!

Mă întreb ce s-ar întîmpla dacă un bogătan precum Bill Gates, de exemplu, ar cumpăra întreaga industrie software şi ar decide să nu o comercializeze. Sau vreun şeic ar cumpăra industria muzicală şi ar scoate-o de la difuzare. Cred că doar aşa, doar atunci, şi-ar da seama şi cei cu creierele spălate cît de nenorocită e porcăria aia de lege a drepturilor de autor. Căcat.
Creierele spalate le au acei copchii care ascultă pe la TV cum dacă respecţi nu ştiu ce vedetă pop, trebuie să îi cumperi albumul original. E mai uşor la cei care trăiesc pe banii părinţilor. :)

Îmi amintesc cum, în urmă cu cîţiva ani, nu se puteau difuza imagini de la meciurile din Liga 1 de fotbal. Pînă cînd a intervenit CNA-ul amintind de dreptul la informare. Una dintre putinele fapte bune aleinstitutiei cu pricina...
În anii '90, piraterie însemna băieţi care vindeau casete audio înregistrate pe casetofonul de acasă. Băieţi care făceau bani pe munca altora. În zilele noastre însă, oamenii fac schimb de fişiere audio/ video prin intermediul unor programe precum DC++ sau uTorrent. Programe gratuite. Acum nu se mai îmbogăţeşte nimeni pe munca altuia, totuşi, nici aşa nu e legal. Hmm. This is strange.
Parcă suntem într-un scenariu de coşmar, precum cel al filmului "Equilibrium", unde oamenii ascundeau tablourile şi alte obiecte de artă. Parcă suntem pe vremea lu' Ceauşescu, cînd lumea asculta pe ascuns radio "Europa liberă". Aşa e acum, intri cu frică pe DC++. În ce lume trăim?

Oare cîţi bani ar trebui investiţi pentru achiziţionarea filmelor sau albumelor muzicale favorite? Cîteva zeci de milioane, sau poate sute. Un cd gol costă 0,5 lei. Unui cu un artist internaţional precum Shakira sau Enrique Iglesias, de 100 de ori mai mult. Suntem luaţi drept proşti, bag seama. Dacă tragi la xerox o carte, preţul va fi apropiat de cel al cărţii originale.
Se fac estimări cu privire la aşa-zisele pierderi provocate de piraterie, nişte estimări (cel mai adesea) fără nicio bază logică, dar nu se fac şi pentru cîştiguri. Categoric există şi cîştiguri. Pe cîţi nu i-a făcut YouTube vedete?
Susţinătorii şi întreţinătorii pirateriei acţionează asemeni unori "robin huzi" moderni. Iau de la bogaţi şi dau celor mai săraci. Ilegal da. Imoral nu.

Există foarte multe metode prin care industria cinematografică sau cea muzicală ar putea exista şi fără ca oamenii să plătească. Mai ales prin reclame. La începutul filmului, ar putea apărea o reclamă "Coca Cola" şi aia este. Las' să plătească marile companii, nu omul de rînd.
Copy/ paste nu e furt. Furt înseamnă să iei un lucru din posesia unuia, acela rămînînd cu mîna goală. Copy/ paste înseamnă colaborare, înseamnă să ne ajutăm unii pe alţii. Într-un cuvînt - evoluţie!
Să zicem mersi că nu exista legea drepturilor de autor pe vremea lui Benjamin Franklin, că stăteam dreaq pe-ntuneric acuma. :))

E greu de vorbit de infracţiuni cînd nu există un prejudiciu bine definit. Nu avem nicio garanţie că un om care descarcă un album BUG Mafia de pe net, l-ar cumpăra din magazin. În schimb, ascultînd melodiile în Winamp, se poate decide să dea bani pe un bilet şi să meargă la un spectacol.

duminică, 9 ianuarie 2011

Nu te pot uita

Timpul trece, pentru toţi e-o singură lege
Deşi inima mi se zbate, caută să te renege
Dar a te nega pe tine, înseamnă a mă lupta eu cu mine
Pentru că vezi tu, acum în mine-i o parte din tine.

Nu are sens să mă mai fac că nu văd,
Să zic că mi-e bine, cînd în interior e prăpăd
Aş vrea să zbor de pe bloc ca-n "Matrix", ca Neo
Inima mi-e antrenată ca-ntr-un campionat de rodeo.

Indiferent cine ce mi-ar spune, ce mi-ar impune
Şi chiar cînd unii o dau cu mine în glume
Rîd cu ei, deşi, poate, nu e rîsul meu
Gîndul mi-e la tine, ştii bine, mereu.

Aud că te-ai schimbat, dar asta nu mă sperie
Imaginea ta nu poate fi răpusă, e tot în glorie
Fii cine vrei să tu să fii, nimeni să te mintă
Nu vreau nimic mai mult decît să fii fericită.

Omul e ca o vază goală, cînd se naşte
Florile sunt oamenii pe care îi întîlneşte
Unii nu îi plac şi de-asta nu-i opreşte
Experienţele îl fac să fie om, să fie ce este.

Cea de-atunci e încă în tine, ştiu bine
Ea, poate, ar vrea să mai vorbească cu mine
Nu o mai certa... dă-i voie să fie ea
Să fie odată pace între mine şi tine, între tu şi... ea.

vineri, 7 ianuarie 2011

Plus infinit

Motto: Noi nu trăim niciodată, ci aşteptăm să trăim (Voltaire)

Banii
Trebuie să cunoaştem "valoarea" banului, spun mulţi dintre părinţii noştri (sau alte persoane trecute de prima tinereţe).
Cu banii poţi cumpăra case, maşini, haine. Chiar şi "oameni", uneori. De multe ori, cei care au s-au simţit frustraţi de lipsa banilor, se străduiesc să ofere urmaşilor asta. Dar de ce, oare, de atîtea ori, odraslele lor ajung dependente de droguri, alcool ş.a.m.d.? În concentrarea lor pe cîştigarea cît mai multor bani, renunţă la timpul dedicat familiei. Afecţiunea, înţelegerea, educaţia... cad pe planuri secudnare, dacă nu chiar dispar complet.
Care e, de fapt şi de drept, valoarea banului? Fix cea pe care i-o dăm noi. Nici aerul din plămîni, nici stelele de pe cer nu costă bani. Însă da, trebuie recunoscut, în societatea modernă e cam greu fără bani. Poate doar pe la ţară, unde oamenii trăiesc mai mult din ce cultivă, merge mai fără bani. Însă banul rămîne o unealtă. La fel ca o sapă. Da, e necesară pentru a planta legume, dar leguma aia are nevoie şi de apă şi de fotosinteză. Şi de atenţia grădinarului, care trebuie să o mai pigulească periodic. La fel şi omul.

Cariera
Tot părinţii sunt primii care ne spun că pentru a ajunge "cineva" în viaţă, e necesar să avem nişte slujbe care dau bine. Iar aici e o problemă. Ce "dă bine" acum, ar putea părea penibil în 5-10 ani? Numai să ne gîndim care erau cele mai respectate job-uri pe vremea Împuşcatului. În agricultură, în uzine, în cercetare. Profesorii erau foarte respectaţii. Nu doar elevii ci şi părinţii acestora stăteau drepţi la şedinţele cu părinţii. Iar acum... Mai are rost să zic?!
Concentrarea pe carieră vine tot din anumite frustrări. Din a dovedi altora că eşti "cineva". Iar cînd te strădui prea mult să demonstrezi una şi alta celor din jur, rişti să trăieşti pentru ei, dar să nu mai exişti pentru tine.
A îmbina utilul cu plăcutul e ceva mai rar, în zilele noastre. Avem oameni blazaţi în slujbele lor, plictisiţi de viaţă, dar care nu se sfiesc să afişeze un zîmbet fals în faţa altora, dintr-o mîndrie soră cu demenţa. Este "fericirea" de a părea fericit. Chiar dacă în interior te prăbuşeşti...