sâmbătă, 4 decembrie 2010

Credinţa în Dumnezeu, boală psihică?

Motto: Cei mai mulţi oameni ucid adevărul cînd adevărul le ucide religia. (Lemuel Washburn)

Ce ne-am face dacă 90% dintre noi am suferi de o afecţiune psihică? Cum ne-am da seama? Cea mai simplă metodă de identificare a unei anomalii este nota discordantă pe care o face subiectul. Metodă care nu se poate dovedi eficientă în ipoteza dată.

Cunoaşterea funcţionării creierului uman încă este într-o fază incipientă. Bolile psihice au intrat relativ recent în domeniul medicinei. Pînă nu demult, sensul suvîntului "nebun" era doar acela de "măscărici", "clovn".
Aşa-numita "religovirologie" (religovirology) analizează religia din perspectiva unei boli a minţii. Studii importante s-au făcut în domeniu, lucrări au fost publicate, dar din păcate, societatea s-a dovedit mai mult decît reticentă în a le studia. Un om sănătos se poate întreba, în diverse situaţii, dacă nu cumva a luat-o razna. Numai oamenii cu adevărat nebuni nu vor accepta vreodată posibilitatea asta. (la fel cum proştii nu-şi dau seama că sunt proşti)

Sunt uşor sesizabile similitudinile dintre comportamentul unei persoane religioase şi cel din patologia altor tulburări psihice.
Tulburarea obsesiv-compulsivă este o formă de anxietate care se manifestă prin gînduri şi temeri nejustificate care se transformă în obsesii şi care treptat, duc la un comportament repetitiv, compulsiv. Persoanele care ajung să conştientizeze faptul că au anumite obsesii nejustificate şi că suferă de tulburare obsesiv-compulsivă, încearcă să ignore aceste obsesii şi chiar să înceteze în a le mai materializa în fapte. Însă, această tentativă de ignorare a obsesiilor nu face decît să crească senzaţia de stres şi anxietate. Într-un final, tocmai pentru a diminua senzaţia de stres, aceste persoane vor recurge la acte repetitive. Merg mereu pe partea stîngă a drumului pentru că partea dreaptă aduce ghinion, nu calc pe capacele de la canal pentru că este semn că ceva rău se va întîmpla, mă spăl de trei ori pe mîini cu săpun, calc de trei ori într-un loc, casc de trei ori deoarece cifra trei este impară şi tot ceea ce fac trebuie să fie realizat de un număr impar de ori etc.
Sună cunoscut? Persoanele care îşi fac cruce cînd ies pe uşă (ba, eventual, nu uită nici să calce mai întîi cu dreptul), sau folosesc mereu cifra "3" (gîndidu-se la Sfînta Treime) sau spun aceeaşi rugăciune în fiecare seară ("Tatăl nostru") şi se trezesc disperate dacă, vai, au adormit uitînd să-şi facă ritualul. And so on, and so on.

Schizofrenia este o boală mintală din categoria psihozelor endogene. Caracteristică este apariţia unor manifestări psihopatologice majore, cum sunt halucinaţii, deliruri, turburari formale de gîndire, tulburări afective, dezorganizarea personalităţii.
A te simţi urmărit, privit (Dumnezeu e cu ochii pe tine), a vorbi de unul singur (rugăciunea), a te simţi ameninţat (Diavolul încearcă să te "corupă"), a te chinui singur (postul), tulburări de gîndire (Dumnezeu e drept, e bun, şi cînd face rău), iluziile (lucruri banale sunt interpretate drept semne divine) delirul (a se vedea reacţia multor credincioşi la vederea moaştelor) sau chiar a "vedea" îngeri (halucinaţii) sunt toate caracteristice schizofreniei!
Întemeietorii marilor religii, cel mai proabil, sufereau de schizofreniei paranoid-narcisistă şi chiar epilepsie. Nu toţi credincioşii sunt automat schizofrenici, dar toţi schizofrenicii chiar sunt credincioşi! Iar apartenenţa la o religie, oricare ar fi aceea, reprezintă un teren propice pentru apariţia, dezvoltarea şi întreţinerea schizofreniei.

Există cel puţin două fobii care însoţesc credinţa în Dumnezeu:
Tanatofobia - o teamă faţă de moarte nejustificată şi intensă.
Aici, religia are efectul unui calmant. Şi ca orice calmant, se poate transforma foarte uşor în drog. Adică da, vei muri, dar totodată vei continua să trăieşti sub forma unui suflet (sau te vei reîncarna). Da, n-o să-i mai vezi pe cei dragi, însă numai pentru o vreme (vă reîntîlniţi, la o cafea, pe "lumea cealaltă").
Dacă subiectul ar accepta inevitabilitatea inexistenţei, ar intra în disperare.

Peciatifobia - teama de a nu păcătui (dezvoltată pe parcurs). Auzim îngrijorător de mulţi oameni spunînd "mi-e frică de Dumnezeu". Şi oamenii ăştia chiar trăiesc cu frica-n sîn, că vine Doamne-Doamne şi le dă-n cap pentru fiecare greşeluţă.

Suplimentar, aş suspecta inclusiv existanţa unei forme de phronofobie (teama de a gîndi). Am observat persoane care se tem să răsfoiască pliante pentru alte religii. Sau sunt unii atît de dobitoci încît preferă să citească aceeaşi carte de mai multe ori (să zicem Biblia, că tot suntem într-o ţară majoritar creştină), în loc, pentru cultura lor generală, să citească măcar o dată şi Coranul. Sub dominaţia mirobolantului "crede şi nu cerceta", există teama de ce ar putea descoperi, ce ar putea gîndi. Nu cumva să fie "fraierit" de alte religii. Iar asta ascunde o puternică slăbiciune, nesiguranţă, neîncredere.
Şi eremofobia (teama de singurătate) mai poate juca un rol, de la caz la caz, determinant. Religia crează iluzia că cineva este lîngă tine, protejîndu-te de "cele rele". Iar aici, Dumnezeu este "prietenul imaginar" din copilărie.

Richard Dawkins: Pacientul este constrîns de convicţia interioară şi convingerea că ceva este adevărat sau bun sau virtuos, o convicţie care nu derivă din raţiune sau motivaţie, dar care, oricum îl face să se simtă total mulţumit şi convins. Numim această convicţie credinţă (religioasă). Pacientul consideră o virtute faptul că a sa convicţie nu are niciun suport raţional sau logic. De asemenea, consideră că este cu atît mai bine cu cît nu există acest suport. Pacientul se comportă intolerant cu vectorii credinţelor rivale, în cazuri extreme omorîndu-i sau instigînd la moartea acestora. În acelaşi timp, este ostil şi cu oameni care au suferit de aceeaşi credinţă şi apoi s-au vindecat.

E frapant modul în care o persoană religioasă alege să-şi ignore propria raţiune, propriul discernămînt, de dragul credinţei. Un test simplu: Se ia întrebarea "De ce se nasc unii copii cu handicap sau diverse boli?" Un răspuns frecvent ar suna ceva de genul "plătesc pentru păcatele părinţilor". Îmi spunea cineva, nu demult, că s-ar răspunde pentru păcate pînă la a şaptea generaţie. Şi atunci zicem aşa: Ce ar fi ca atunci cînd un om săvîrşeşte o crimă, să răspundă o rudă în locul său? Asta e justiţia divină? Dar nu, ar fi prea greu de acceptat consecinţele psihoemoţionale ale unor idei precum inexistenţa lui Dumnezeu sau nepăsarea lui faţă de om, sau lipsa dreptăţii.
Alt exemplu. Un credincios, cînd i se întîmplă un lucru bun, spune că l-a ajutat Dumnezeu, care, deci, există. Dacă, în schimb, i se întîmplă ceva rău, Dumnezeu l-a "testat" şi, deci, există. Adică oricum am da-o, nu-l scoţi dintr-ale lui.
Povestea din Biblie în care Avraam, auzind vocea lui Dumnezeu, merge să-şi omoare copilul, este pentru nebuni (că un om sănătos nu ar putea gîndi aşa) plină de virtuţi şi morală. Şi-n ziua de azi sunt părinţi care-şi omoară copiii motivînd ca aşa le-a cerut Dumnezeu (ori că era încarnarea Diavolului). Diferenţa e că-n zilele noastre a mai auzit lumea de boli psihice. :)

Cu toate că religiile, în marea lor majoritatea se autoproclamă morale, etice, drepte, cu toate că (cică) ar învăţa iubirea semenilor, adepţii lor sunt, cel mai adesea, mari egoişti. Egoismul şi egocentrismul se vede în maniera nesimţită de a acţiona în raport cu Dumnezeu. Cum poţi să te rogi să iei un examen la şcoală, cînd copiii mor de foame în Africa? Ori îl crezi pe Dumnezeu complet retardat (nu vede suferinţele altora), ori eşti egoist şi-ţi pasă doar de tine. Să rezolve Dumnezeu bolile, oamenii fără adăpost, copiii din Somalia şi abia apoi o să aibă timp de altele. Deci orice om care se roagă pentru el, este un om eminamente egoist!

Vin şi cu un exemplu concret. Un personaj grobian al plaiurilor mioritice: George Becali. Nici nu mai ştiu de cîte ori l-am auzit făcînd afirmaţii de genul "Steua a pierdut pentru că Dumnezeu a vrut să-MI dea o palmă" sau "a cîştigat greu echipa, pentru că Dumnezeu a vrut să MĂ ţină în suspans". Dar de ce nu ar fi vrut Dumnezeu să "dea o palmă" altui suporter? Dumnezeu decide rezultatele Stelei în funcţie de păcatele lui Becali? Să-mi aducă cineva argumente, că ăsta nu este egocentrism neobrăzat. Iar egocentrismul şi orgoliul nejustificat sunt căi certe către paranoia.
Şi un exemplu din viaţa de zi cu zi. Un om care crede că plouă pentru că el s-a rugat să plouă, înseamnă că trăieşte cu impresia că lui Dumnezeu i se rupe de cei care s-au rugat să nu plouă, deci întregul univers se învîrte în jurul lui...

Vine acuma Crăciunul şi ne apucăm de sacrificat porci pentru zei. Dar e okay... Şi chiar dacă nu e, dacă religia spune că e, atunci e. Creierul a obosit de la atîta odihnă...
Trist!

P.S.: Recomand bestseller-ul "Himera credinţei în Dumnezeu" (Richard Dawkins, Ed. "Curtea Veche")

19 comentarii:

  1. De acord cu tot ce spui,cu o singura exceptie.Tu spui:...dar toti schizofrenicii chiar sunt credinciosi".Eu am o ruda schizofrenica "cu vechime si acte-n regula",care este mai atee decat mine.Poate ca este exceptia care confirma regula!

    RăspundețiȘtergere
  2. Un articol usor de citit dar care are o multime de presupuneri gresite. Cand argumentezi folosind argumente gresite, rezultatul nu este intotdeauna (ca sa nu zic niciodata) adevarat.
    Enumer doar cateva:
    - o confuzie crasa intre religie, ritual, prejudecati si credinta in Dumnezeu
    - fobia mortii - martirii au murit de buna voie atunci cand puteu sa se lepede de Hristos si sa traiasca. Pt un crestin moarte nu este o fobie pt ca el crede ca dincolo mai este ceva.
    - tema de a pacatui - crestinii au dorinta de a nu pacatui si nu teama. (Ex: Nu-mi insel nevasta nu de frica ei ci pt ca o iubesc.)
    - toti schizofrenicii sunt credinciosi :) chiar i-a evaluat cineva pe toti. Pe de alta parte mai mult sau mai putin toti oamenii sunt schizofrenici numai ca nu toti au nevoie de medicamente...
    - exemple de tot felul de deviatii din lumea asa zisa crestina - pai daca iei un cioban scrantit si-l dai ca exemplu de credinta atunci ai ratat esenta. Ia-L pe Hristos si evalueaza credinta crestina.
    - si bineinteles argumentul suprem unmanist - omul este in centru si Dumnezeu daca exista apoi trebuie sa se prezinte la chemarea omului ca duhul din lampa lui Aladin si sa-i implineasca dorintele.
    Intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu cu toti vom afla raspunsul final la intrebarea; Exista sau nu exista? Pt unii va fi prea tarziu. Si din pacare acestia sunt cei care au fobia mortii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Peste jumatate din medicamentele prescrise de psihiatrii romani sunt INTERZISE in USA: CIPRALEX, SOLIAN, DEPAKINE, SEROXAT, RISPOLEPT, VALDOXAN, RIVOTRIL, FAVERIN(FEVARIN), IMOVANE, COAXIL, DEROXAT, STILNOX, MIASERIN, ORIFIL, ZELDOX, DORMICUM, CARBAMAZEPINA, LEXOTAN, LEPONEX, TRITTICO, toate sunt interzise in SUA de minim 4-5 ani! Motivul interzicerii este mortalitatea ridicata in randul pacientilor care consuma astfel de medicamente psihiatrice.

    FDA - food and drug administration-(administratia alimentatiei si a medicamentelor), din cadrul guvernului american care se ocupa de sanatatea publica a americanilor interzice sau permite orice medicament in USA. Verificati pe situl FDA http://www.fda.gov, scrieti numele medicamentului la search si veti vedea ca sunt refuzate de USA, mai cautati si verificati si alte medicamente. Iar cealalta jumatate de medicamente, care nu sunt interzise, cresc numarul de sinucideri ale adolescentilor sau ale persoanelor in varsta primele luni de folosire, in majoritate, verificati pe situl FDA.

    Si in UK, la fel au fost interzise. Antidepresivele au fost interzise copiilor sub 18 ani inca din 2003, dar in Romania copiii sunt tratati cu antidepresive. Medicamente ca cipralex, faverin (fluvoxamina) sunt interzise minorilor si aici pe romedic sunt adolescenti care au luat medicamente aruncate la gunoi in USA si UK:
    http://www.startsanatate.ro/articole-medicale-engleza/UK-Major-antidepressants-banned-suicide-threat~i4861.html
    http://www.medicinenet.com/script/main/art.asp?articlekey=25670
    http://www.guardian.co.uk/society/2006/may/13/socialcare.medicineandhealth

    RăspundețiȘtergere
  4. Si eu am suferit 12 ani de aceasta asa-zisa boala “psihica” tulburarea obsesiv compulsiva pana acum 1 an. Am inceput la 21 de ani cand eram studenta la caminul Grozavesti din Bucuresti, cu spalatul interminabil pe maini, deschideam usile cu coatele ca sa nu ating cu mainile clantele nepurificate, repetam spalarile pana cand erau corect facute, aveam iarna rani intre degete si nu mai foloseam de mult prosop pentru ca era `murdar`, imi spalam foile de la cursuri si cartile cu apa. Iar in ultimii ani au aparut si gandurile nenorocite, tot ce era urat in realitate, la emisiunile de stiri, in filme, in mintea mea, tot ce era urat trebuia purificat, altfel ramanea si putea sa mi se intample ceva rau mie sau oamenilor cu care intram in contact. In permanenta actiunile rele care se puteau intampla din cauza mea trebuiau oprite de mine si doar prin spalare intr-o anumita ordine, pe frunte, apoi cuvinte de protectie, apoi stropit pe frunte si din nou cuvinte ca sa ii ajut pe ceilalti si pe mine sa nu ni se intample ceva rau din cauza gandurilor. In ultimul an pericolul era atat de permanent incat cand gandurile veneau cumparam o sticla cu apa, gaseam un colt mai retras pe drum, de obicei langa un copac si incepeam sa ma spal cu apa de 3 ori pe frunte. In ultimii ani nu mai incepeam nici un lucru nou, o actiune noua daca in aceeasi zi vedeam sau auzeam la tv stiri negative asa cum sunt la tv in Romania sau daca citeam pe internet stiri cu toate ororile sau daca vedeam filme urate sau doar scene sau daca imi veneau gandurile urate si imi interziceam sa fac pentru prima oara ceva pentru ca ziua aceea era periculoasa si as fi asociat pe viitor informatia noua pe care vroiam sa o aflu cu ceea ce vazusem urat la tv sau cu gandurile urate care imi venisera. Eu nu am stiut in primii cam 8 ani ca spalarile, gandurile urate involuntare care imi veneau, ritualurile de purificare cu apa pe care le faceam zilnic de zeci de ori pe zi erau vazute ca “boala psihica obsesiv-compulsiva, abia acum vreo 4-5 ani am aflat. Si cand am aflat am cautat pe internet inclusiv si nu am vazut nici o vindecare cu medicamente psihiatrice pe sutele si miile de pagini de pe romedic si celelalte situri, asa ca nu m-am dus la psihiatru. Iar in ultima faza, cea mai scurta, de 3 luni, si cea mai grava, acum 1 an, exact cand am implinit 33 de ani, imi spalam hainele la masina de spalat de cateva ori pe zi, aceleasi haine, imi aruncam la gunoi hainele cu care eram imbracata cand veneau gandurile ca sa nu ma contamineze, nu imi mai dadeam sa mananc, chiar ma si loveam pe fata ca sa ma pedepsesc. Desi simteam ca nu erau gandurile mele pentru ca eu nu eram asa, singura solutie si pedepsire pentru tot ce imi venea in minte ramasese doar sinuciderea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Si atunci, cand stiam ca nu imi mai ramasese decat moartea, cand abia tinandu-ma pe picioare si aproape fara memorie m-am dus pentru prima data in viata mea la doi psihiatri( la psihologie nu se putea sa incerc la ce stare de aproape inconstienta a mintii eram, psihoza) si am luat cateva zile zoloft(setralina), prozac si cand peste ceea ce simteam groaznic s-au mai adaugat si toate simptomele pastilelor si nici o imbunatatire, atunci am aruncat medicamentele si m-am dus pentru prima data la Dumnezeu, pe care il simtisem ca ma chema la El, dar mie mi-era rusine sa merg cu toate gandurile alea in fata Lui la biserica. Dar moartea m-a impins la Dumnezeu si desi ma dadeam singura afara din biserici pentru ca gandurile erau urate si pentru ca il injuram pe Dumnezeu incontinuu in biserica am inteles pana la urma ca nu eu eram. Niciodata nu fusesem eu in gandurile alea, care in ultimele 3 luni erau si ca niste prezente fizice invizibile in mine si langa mine si atunci am inteles ca de fapt eram posedata. Si atunci m-am linistit ca nu eram eu si am inteles ca Dumnezeu ma chemase la El ca sa ma salveze de moarte si ca sa ma scape de diavolii de la care primeam gandurile. Si asa am realizat ca diavolii chiar exista, ca de la ei aveam gandurile straine de felul meu de a fi, dar mai ales am avut dovada concreta ca mai presus de toate fricile si de toate gandurile si de toti diavolii, mai presus de toate exista Dumnezeu.

    Asa l-am descoperit eu pe Dumnezeu acum 1 an, la 33 de ani, pentru ca tot ce stiam eu despre Dumnezeu pana acum 1 an erau sa iau lumina de Paste o data pe an, Dumnezeu era doar un batran bun si depasit, uitat in copilarie. Si dupa experienta de acum 1 an cand am simtit ca numai Dumnezeu putea sa ma mai scape de diavoli atunci l-am cunoscut si eu pe Dumnezeu cu adevarat.
    Si am inteles pentru totdeauna ca Dumnezeu exista, ca este Iisus Hristos, ca fara Dumnezeu nu suntem nimic si mai ales am inteles cat de mult ne iubeste Dumnezeu si ne apara fara ca noi sa stim de atat rau de la diavoli. Si atunci am avut incredere si curaj si mergeam in biserici, nu mai ieseam din ele, am inceput sa imi spovedesc greselile pentru ca nu ma mai spovedisem niciodata, sa ma impartasesc, mergeam la toate slujbele de duminica, mai ales mergeam la toate slujbele de Maslu impotriva bolilor fizice, sufletesti, impotriva diavolilor, impotriva a tot ce este rau in oameni, ascultam predicile despre Dumnezeu si mai ales am citit si eu pentru prima data in viata mea biblia, Noul Testament care este aproape integral cuvantul lui Dumnezeu. Spovedirea pacatelor proprii, slujbele de Maslu si citirea a cateva randuri zilnic din Noul Testament au fost tratamentul meu, tratamentul unui suflet atacat de demoni si nu bolnav de “boala psihica”.

    RăspundețiȘtergere
  6. Boala asta nu are o natura materiala ca celelalte boli fizice, ci este doar un atac demonic. Eu am acceptat acest adevar, chiar daca ajunsesem fara memorie si cu diavolii in mine, dar lucida, eu am fost sincera cu mine si sigura pe mine, eu am acceptat ca fiind adevarat ca este un atac demonic si ca nu era nici o halucinatie ce simteam, nu era nici un “delir religios” ci era o deschidere catre iad si asa am ajuns la Dumnezeu in loc sa ajung la spitalul de psihiatrie. Si Dumnezeu m-a ajutat pentru ca l-am ascultat pe El si am avut incredere in El nu in psihiatrie m-a scos din starea in care intrasem cu 3 luni in urma( “psihoza” ) si m-a ajutat sa scap de toate spalarile pe care le faceam zilnic de zeci de ori pe maini, de toate ritualurile si cuvinte de protectie si de majoritatea gandurilor urate care imi veneau si mai ales m-a ajutat sa-mi schimb viata. Si primul pas a fost spovedirea pacatelor pentru ca asa ajung diavolii la noi si au puterea sa ne chinuie pe urma cu ganduri groaznice care nu apartin felului nostru de a fi. De fapt primul pas a fost sa merg la biserica la toate slujbele pana mi-am recapatat o parte din memorie. Era acum 1 an, de Paste exact in Saptamana Patimilor si am mers la toate Deniile, la orice slujba care se tinea in fiecare zi. Mergeam in biserica cu Dumnezeu langa mine, cu injuraturile diavolilor in capul meu, dar Dumnezeu era langa mine si stia ca nu erau ale mele gandurile ci ale diavolilor si ma incuraja sa am rabdare. Si dupa cateva zile am inceput sa ma spovedesc pentru ca eu nu stiam nici ce inseamna spovedire, nu ma spovedisem niciodata. Asa am inceput sa ii infrunt pe diavoli, sa stiu doar putin din ce inseamna iad, eu care nu credeam in iad, Rai, Judecata de apoi.

    Si ritualurile au inceput sa dispara, ritualurile nenorocite de ani si ani, dispareau. Iar pe cele care nu dispareau le spovedeam la preot si dupa spovedire din momentul ala nu mai faceam ritualul. Si asa am facut 3 luni intregi. Daca nu puteam sa scap de un ritual il spovedeam, daca venea un gand urat spuneam Tatal nostru sau `Doamne Iisus Hristoase miluieste-ma si curata-ma pe mine pacatoasa`. sau daca eram acasa pur si simplu deschideam si citeam din Noul Testament si ma linisteam. Mai tarziu ca sa elimin un ritual nu mai mergeam la preot la spovedire, ci acum aveam incredere in mine, si singura decideam eliminarea ritualului si a situatiei care il cerea, ma rugam la Dumnezeu sa ma ajute sa scap de el si citeam din Noul Testament si din acel moment terminam cu ritualul si nu-l mai repetam niciodata.

    RăspundețiȘtergere
  7. Astazi, cand ma uit in urma la cat de multe actiuni eram blocata sa le fac, cand imi aduc aminte de spalarile interminabile de 12 ani intregi, cum imi anulam zilele si amanam pentru a doua zi sa fac un lucru pentru ca ziua respectiva era murdarita de gand si puteam sa patesc ceva, cand ma gandesc ca nici prosop nu aveam voie sa mai am, cand ma gandesc ca ma ridicam de zeci de ori pe zi de la calculator sa ma spal de ganduri, cand ma gandesc cate ganduri urate imi veneau care ma ingrozeau si ma blocau, acum cand l-am gasit pe Dumnezeu pentru totdeauna, acum ma simt libera si acum stiu ca NU de la mine erau toate lucrurile alea, toate gandurile, blocajele ci de la diavoli si ca Dumnezeu m-a ajutat sa scap de ei, de limitarile lor care ma dusesera spre groapa si ca Dumnezeu mi-a dat putere sa vad altfel viata, chiar diferita fata de cum eram inainte de aceasta asa-zisa `boala`. Acum vorbesc pe internet cu oameni care vor sa se sinucida sau care au avut astfel de ganduri si le spun ca ajung in iad si ca singura solutie este doar Dumnezeu, cu adolescenti care sunt maltratati in familie si ii indrept spre Dumnezeu, cu oameni bolnavi psihici carora le spun ca nu au nimic la creier nu exista nici o boala “psihica”, pur si simplu diavolii le transmit aceste ganduri si stari si trebuie sa se apropie de Dumnezeu cu adevarat, nu formal. Inainte, acum 1 an n-as fi fi facut niciodata asa, pentru ca ma puteam "contamina" de la ei, ar fi trebuit sa ma spal pe maini pe fata, sa nu mai intru pe acele situri niciodata. Cand imi mai aduc aminte in ce stare de blocare, de izolare si frica fata de tot ce putea sa ma "contamineze", nu ma gandesc decat cat de mult m-a ajutat Dumnezeu si cum m-a eliberat Dumnezeu: "Şi veţi cunoaşte Adevărul, iar Adevărul vă va face liberi!” Noul Testament, Ioan 8. Si mi-as dori mult ca si ceilalti oameni bolnavi “psihici” sa se indrepte spre Dumnezeu, cu adevarat, ca sa aiba si ei forta de a se elibera de acesti demoni care le blocheaza viata.

    Ajutorul medicinei are o limita fizica, omeneasca, iar unde incep bolile “psihice” ajutorul medicinei se sfarseste pentru ca suferinta nu mai este a corpului ci a sufletului, iar tratamentul nu mai este material ci spiritual. Prin boala “psihica” omul este atacat de forte, fiinte care nu apartin lumii materiale, demonii, care incearca sa intre in oameni sa le posede la inceput gandurile, apoi sentimentele, corpul..., dar este si paradoxal momentul in care, in acelasi timp, omul are acces si la lumea lui Dumnezeu, simte si chemarea Lui pentru eliberarea de demoni. Pe toti oamenii ii apara Dumnezeu si ii ispiteste diavolul, dar bolnavul “psihic” intra in legatura foarte puternic cu lumea spirituala. In bolile asa-zis psihice, sufletul nostru este cel care sufera, de asta ramura medicinei care se ocupa de bolile “psihice” este ineficienta, de asta nici nu sunt rezultate de vindecare prin medicamente psihiatrice pentru ca psihiatria trateaza boala “psihica” ca pe una fizica nu ca pe o boala a sufletului. Psihiatria cel mult este buna la primul atac demonic, cand omul poate nu e pregatit sa infrunte diavolii, nu-i vine sa creada ce i se intampla, e prea rapid atacul si omul debusolat, departat de Dumnezeu si invatat ca totul are o cauza fizica alearga disperat la psihiatrie. E mult mai simplu sa ia ceva material, o pastila, decat sa ia ceva spiritual, Duh Sfant de la Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  8. Psihozele sunt momentele in care demonii intra in oameni, de asta oamenii nu trebuie sa fie adormiti de medicamente psihiatrice, legati de pat si inconstienti ci trebuie sa fie pregatiti sa respinga constient demonii, cu Dumnezeu alaturi, aproape de biserica, de crestini, de natura, cu evitarea cat mai mult a oamenilor rai pentru ca unde sunt oameni rai sunt si diavoli, evitarea stresului care duce la frica si prin frica vin diavolii si evitarea a tot ce ii face rau. Oamenii trebuie sa invete sa lupte cu demonii si sa refuze sa ma devina gazde pentru demoni. Asta este parerea mea despre bolile psihice, asa cum am trait eu 12 ani obsesiv-compulsivitatea pana acum 1 an cand l-am gasit pe Dumnezeu care m-a vindecat si mi-a schimbat total intelegerea asupra experientei mele.

    E mult mai simplu pentru un bolnav "psihic" sa ia ceva material, o pastila, decat sa vina la Dumnezeu, mai ales cand apropierea de Dumnezeu incepe cu recunoasterea marilor pacate proprii. Si cine vrea sa treaca printr-un examen de constiinta, cine vrea sa rememoreze momentele prin care s-au facut pacate asupra lui si mai ales cine vrea sa-si aduca aminte si sa recunoasca momentele in care a ajuns si el sa pacatuiasca? Doar cand disperarea va fi singurul sentiment pe care il va mai simti, poate... Cum altfel sa se elibereze sufletul decat fata in fata cu propriile noastre greseli? Speranta in Dumnezeu nu inseamna si credinta in Dumnezeu, speranta e doar inceputul credintei. Cata vreme oamenii vor avea incredere mai mult in psihiatrie decat in Dumnezeu nu se vor vindeca, nu vor lasa pastilele din mana. Si rezultatul medicamentelor psihiatrice se vede pe mii de pagini de pe forumurile de boli “psihice”: nici o vindecare a bolilor “psihice” prin medicamente psihiatrice. Atat timp cat cei care aud voci, vad fiinte sau simt fiinte invizibile langa ei care ii indeamna la rau, dar le declara pe toate halucinatii, atat timp cat le e frica sa le infrunte si sa se increada doar in Dumnezeu si se afunda in medicamente psihiatrice care sa ii amorteasca, in loc sa mearga la biserica si sa se roage lui Dumnezeu, sa-si recunoasca marile pacate, sa citeasca Noul Testament care este cuvantul aproape integral al lui Dumnezeu si sa isi schimbe viata, cum poate sa-i ajute Dumnezeu cand ei nu vor sa il accepte cu adevarat in viata lor?
    “Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă. Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus ştia de la început cine sunt cei ce nu cred. Şi zicea: De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl. Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El. Deci a zis Iisus celor doisprezece apostoli: Nu vreţi şi voi să vă duceţi? Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu." Noul Testament, Ioan 6.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pariu ca traiesti in casa cu un caine sau tot cu un ciudat ca tine, altfel nu stiu cine ar sta cu o asa ciudatenie ca tine

      Ștergere
    2. Deci tot psihoză... Oricum o dai cu dumnezeu la întors. Cum zice si articolul.

      Ștergere
  9. Spovedirea pacatelor este inceputul vindecarii, oricat de rusinoase,urate, ar fi pacatele noastre, Dumnezeu le iarta imediat. Nu conteaza pentru Dumnezeu pacatul, toti pacatuim, singurul fara pacat este doar Dumnezeu. Ci conteaza pentru Dumnezeu sa recunoastem ca am gresit si sa incercam sa ne schimbam. Si Iisus ne spune: “De cate ori vei cadea scoala-te si te vei mantui”. Multi spun Dumnezeu imi stie pacatele de ce sa le spovedesc? Pentru ca Dumnezeu vrea ca noi sa constientizam singuri pacatul si cat de rau ne-a schimbat si sa incercam sa neindreptam pentru ca degeaba ne spovedim daca nu ne si schimbam. Recunoasterea(spovedirea) este primul pas, al doilea este incercarea concreta de a ne schimba, de a evita conditiile in care s-a produs pacatul, de a invata sa respingem situatiile care ne fac rau pentru ca multe pacate ale noastre sunt continuari ale pacatelor altora asupra noastra. Pana cand nu ne vom recunoaste pacatele, pana cand nu vom recunoaste intunericul din noi, lumina lui Dumnezeu nu are unde sa intre.

    Iisus vorbeste despre nasterea de Sus, nasterea din Duh, Renasterea, pe care eu am simtit-o ca o intoarcere din morti acolo unde ma simteam printre diavoli:
    "Iisus i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu. Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus." Noul Testament Ioan 3.
    Cand apropierea de Dumnezeu va inceta sa mai fie formala, cand oamenii bolnavi “psihici” il vor lasa pe Dumnezeu sa ii ajute si vor avea incredere in Dumnezeu cu adevarat, abia atunci se vor vindeca si mai mult decat atat, isi vor schimba viata aici, pe pamant, iar dincolo ii asteapta viata vesnica:
    "Ca orine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea." Noul Testament Ioan 3
    Asa a fost la mine acum un an, ajunsesem brusc in 3 luni acum 1 an un om aproape mort, fara memorie, fara suflet, nu mai simteam nimic, decat diavoli, aproape nu puteam sa mai merg pe picioarele mele si Dumnezeu m-a inviat pentru ca Eu l-am strigat si Eu l-am urmat si nimeni nu a facut asta in locul meu, pentru ca nimeni nu te mantuieste. Toti si toate doar ne ajuta, dar fiecare din noi suntem responsabili pentru noi, nimeni nu face mantuirea in locul nostru, singuri trebuie sa spunem ce am gresit si sa acceptam lumina lui Dumnezeu ca sa iesim dintr-o viata aproape moarta: "Să dai poporului cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, Ca să lumineze pe cei care stau în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii." Noul Testament Luca 1.

    RăspundețiȘtergere
  10. Cititi Noul Testament, macar Evangheliile au 130 de pagini. Crestinismul nu este o religie a suferintei, a resemnarii in suferinta. Nu o sa gasiti un Iisus resemnat, care accepta batjocura oamenilor rai, ci un Iisus al eliberarii, vindecarii, iertarii, iubirii, egalitatii, libertatii, dreptatii, adevarului. Noul Testament este cartea Invierii omului din pacat nu a acceptarii suferintei pentru pacat. Dumnezeu nu vrea sa pedepseasca omul, diavolul pedepseste omul, Dumnezeu vrea intoarcerea oamenilor din pacat nu pedepsirea sau moartea lor. E foarte frumoasa si adevarata pilda fiului risipitor in care daca fiul ar fi ascultat de tata ar fi fost bine pentru el, dar el a vrut sa-si traiasca viata in pacat si cand a realizat ca nu mai poate trai asa s-a intors inapoi la tata si tatal l-a iertat imediat. Fiul putuse oricand sa se intoarca la tata, sa nu mai sufere, dar el singur isi prelungise viata in pacat. Asa si noi, noi singuri ne prelungim suferinta, nu Dumnezeu, Dumnezeu ne cheama la El in permanenta, dar noi ascultam de diavoli si amanam sa venim spre Dumnezeu. Nu Dumnezeu ne pedepseste sa traim in suferinta, diavolul ne afunda in suferinta si asta stiu din propria mea experienta ca Dumnezeu a vrut sa ma intorc la El atat, dar diavolul ma facea sa cred ca Dumnezeu ma pedepseste, tot asa, ca “purificare” a mea de pacat. Iisus Hristos este Dumnezeu venit pe pamant sub forma umana acum 2000 de ani intr-o lume criminala si sclavagista care a venit sa mantuiasca lumea nu sa o pedepseasca : "Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. " Noul Testament Luca 4. Hristos a vindecat oameni bolnavi, orbi, paralizati, a scos demoni din oameni, a iertat si a intors la credinta pacatosi, a inviat morti, i-a invatat pe oameni sa se iubeasca unul pe altul, sa se ierte, iar la sfarsit a acceptat sa fie batjocorit si crucificat de proprii lui preoti, fariseii, pentru a ierta pe toti oamenii si a aduce viata vesnica oamenilor. Dumnezeu a facut totul pentru noi si doar El este mai puternic decat acesti demoni, doar El m-a scapat si de ganduri si de spalari si ritualuri si demoni si mi-a schimbat viata.

    Toate ne ajuta pentru ca Dumnezeu nu este doar in biserica, Dumnezeu este peste tot. De multe ori am ascultat o melodie care a facut cat o slujba la biserica, alta data o ora pe plaja la mare in octombrie m-a facut sa simt mai mult decat simtisem la slujba dinainte, o intalnire cu o prietena din copilarie pe care nu o mai vazusem de 20 de ani a aparut “intamplator” dupa spovedire m-a bucurat atat de mult, asa cum alti multi oameni au aparut “intamplator” dupa spovediri, o plimbare prin natura m-a linistit enorm si mai ales m-a ajutat reintegrarea printre oameni, pentru ca desi am fost un copil sociabil incepusem in timp sa ma izolez de oameni, acum intru pana si in mall doar ca sa vad multi oameni, acum scriu aici pe forum desi altadata n-as fi scris, acum stiu ca Dumnezeu este si atunci cand ajut alti oameni...Si in timp am inteles ca Dumnezeu este de fapt in toata viata asta, am vazut altfel viata, m-am simtit ca un om nascut a doua oara: “Acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.” Noul Testament Luca 15.

    Dumnezeu sa ne ajute pe toti sa nu mai ratacim ci sa ne intoarcem pe drumul adevarat: ”Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”, Noul Testament Ioan 14. Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mai paranoia :))) biblia este scrisa de mana omului, bisericile, icoanele totul este facut de mana omului, nimic nu este de la dumnezeu, dumnezeu exista numai in mintea ta bolnava

      Ștergere
  11. De multe ori, de cele mai multe ori, religia nu este o boală psihică, ci o strategie de adaptare. A fi membru al unei religii, al unui cult religios, e o situație care aduce multe avantaje lumești (dincolo de "viața veșnică" de dincolo de moarte).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. SA STITI CA EU AM TRECUT PRIN ASA CEVA. RELIGIILE SUNT TOATE PREJUDECATI. MAI PRESUS ESTE FIINTA UMANA.RELIGIILE IMPUN UN FALS CARACTER. SI NICIODATA NU TE POTI SIMNTI STAPIN PE TINE. OMUL CARE STIE SA SPERE SINGUR SI E INSTARE SA CONTROLEZE VIATA. SI SA SE CUNOASCA PE EL INSUSI. SA-SI CREEZE PROPRIUL DESTIN.E OM . CARE NU. SE ROAGA SI E FRICA DE EL INSUSI SI NU SE CUNOASTE NICIODATA SI ZICE CA ASA E DESTINUL LUI SI VIATA LUI ESTE INUTILA CU PREJUDECATI SI TEMERI . SI DACA VREI SA DISTRUGI INTELIGENTA CUIVA CREAZA PREJUDECATI SI TEMERI. CUM FAC RELIGIILE SI IN SECOLUL XXI. SI FRAERII PUN BOTUL. DE CE ? DATORITA TEMEI DE NECUNOSCUT,COLOREAZA IN ASA FEL DE CREERUL NU FACE DIFERENTA DINTRE ADEV SI MINCIUNA PRIN IMAGINATIE, CREAZA EMOTII NEG SI FRAERII VIN LA PREOT CARE ARE PUTERE DE LA BEC SA TE IERTESI TE TINE TOATA VIATA TA PE TINE SI PE COPII TAI SUB CONTROL SI EI SMEKERII ISI ASTEAPTA FRAERI CA TINE SA LE DAI DREPTUL IMPREUNA CU POLITICIENII CARE E ACELASI LUCRU. TREZESTETE. SI IA VIATA IN PIEPT MUNCESTE CU TINE INSUTI SI DEVII STAPIN PE VIATA SI CEERUL TAU SI FII AICI SI ACUM, IMAGINAZATI CUM ESTI STAÜIN PE VIATA TA SI NIMENI NU TE MA-AI MANIPULEAZA SI TE SIMNTI IN SIGURANTA IN PERMANENTA. CU IUBIRE DE SOARELE DIN TINE CARE NU APUNE NICIODATA. SI DUMNEZEUL VIZIBIL.SOARE. CARE NE HRANESTE PE TOTI FARA DISCRIMINARE SI INDIFERENT DE RELIGIE ,DE MAMA NATURA. SI LASATI RELIGIILE CA VA INEBUNESC. EU AM TRECUT PRIN ASA CEVA. SI NU DORESC LA NICI O FIINTA UMANA. VA DORESC TOATE CELE BUNE

      Ștergere
    2. Adrian Stoica, da, pt cei mai inteligenti si oportunisti

      Ștergere