Utilizarea incorectă a cuvintelor "virtual" şi "locaţie"

Motto: Poţi fi prost şi din obişnuinţă! (STEFAN WITWICKI)

VIRTUÁL, -Ă, virtuali, -e, adj. Care există numai ca posibilitate, Fără a se produce (încă) în fapt; al cărui efect este potenţial, şi nu actual. ◊ Imagine virtuală = imagine în care punctele convergente se găsesc în prelungirea razelor de lumină ale unui sistem optic, neputând fi prinse pe un ecran. [Pr.: -tu-al] � Din fr. virtuel.

[DEX]

Mai pe înţelesul tuturor, virtual este un lucru posibil, dacă nu chiar probabil. Adică în momentul actual, putem afirma, fără putinţă de tăgadă, că atît Steaua cît şi CFR Cluj (bravii noştrii soldăţei de plumb...) sunt virtual eliminate din UCL. Adică este foarte posibil să iasă, ăsta este sensul. Banii ce ar urma să provină în urma unei dobînzi bancare, sunt virtuali.

Sensul în care este folosit de unele persoane necunoscătoare (ca să nu zic direct retardate) este de pe net ori din calculator. De exemplu, se face vorbire de felicitări virtuale ori chiar biblioteci virtuale... Doamne, ce tîmpiţi. Corect este felicitări digitale şi respectiv biblioteci online.
Acele cărţi de pe bibliotecile online nu sunt cîtuşi de puţin virtuale, ele sunt reale, avînd chiar o existenţă fizică fie şi sub forma acelor biţi de pe hard-disk. Dacă se strică hard-ul, adio cărţi! Or, un lucru virtual nu poate fi distrus, el există doar ca o posibilitate. Felicitările digitale chiar le vezi, nu doar îţi imaginezi cum ar putea arăta. Acele particule minuscule de magnet de pe casetele audio, nu fac muzica înregistrată pe casetă virtuală, nu? Nici ele nu pot fi "citite" fără ajutorul unui casetofon, cum nici datele înregistrate pe un hard-disk nu pot fi înţelese dacă nu se foloseşte un calculator. De altfel, nici o carte nu poate fi lecturată înainte de a învăţa să citeşti.
Eu cînd aud de bibliotecă ori forum virtual, mă gîndesc automat că sunt în construcţie, sunt în fază de proiect.

Dar haideţi să analizăm puţin cuvîntul virtuel, cel din care provine. Ia uite ce zice tanti Wikipedia:

Definiţie inculcată din Filosofie (cea Scolastică)

Definiţia curentă a virtualului provine din scolastica Evului Mediu. Mai ales la această tradiţie se referă Gilles Deleuze şi Pierre Levy cînd vorbesc despre virtual.
Virtual poate fi un lucru sau o fiinţă care nu are o existenţă actuală (adică în fapte tangibile), ci doar o existenţă in imaginaţie. Virtualul nu este deci luat decît cu sensul de posibil, de o stare potenţială, susceptibilă actualizării.
Exemplul dat de Pierre Levy - De ce consumarea unei informaţii nu este distructivă şi deţinerea ei nu este exclusivă? Pentru că informaţia este virtuală.
Acest cuvînt a devenit foarte la modă încă de pe vremea exploziei tehnicilor informatice, care deschid posibilităţi cvasi-infinite de comunicare în reţea, la scară mondială, fără contact fizic între persoanele care intră astfel în legatură unele cu altele. La Pierre Levy de exemplu, virtualizarea realului operează printr-o întărire a potenţialităţilor datelor.
Astfel, virtualul nu se opune realului ci actualităţii (ceea ce există în concret), în timp ce realul se opune posibilului.
Posibilul este deja definit, determinat, este un real latent caruia nu-i lipseşte decît realizarea. Pentru a lua un exemplu des citat, copacul este virtualmente prezent in sămînţă.
Virtualul este ceea ce există în putere şi nu în efect, într-un mod concret, dar acţionează prin actualizare. Astfel, virtualul se distinge de posibil prin faptul că el nu este predeterminat şi, în consecinţă, imprevizibil, răspunzînd unei multitudini de parametri. Virtualul nu este ireal în măsura în care nu se rezuma la ceea ce este concret sau material, el face parte întru totul din real.

Traducere realizată de: Colette (mulţumiri!)
Excelent articolul de pe Wikipedia. Eu zic că mai clar de atît, nu se poate.

Cu locaţia o terminăm ceva mai rapid.

LOCÁŢIE, locaţii, s.f. 1. Închiriere. ♦ Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosinţă temporară. ♢ Taxă de locaţie = taxă care se plăteşte drept sancţiune în caz de depăşire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.) Contract prin care una dintre părţi se obligă să procure şi să asigure celeilalte părţi folosinţa unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. [Var.: locaţiúne s.f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis.

[DEX]

Este din ce în ce mai deranjant să tot aud de locaţie în sus, locaţie în jos. Culmea, chiar şi în buletinele de ştiri se face vorbire despre evenimente ce au avut loc în locaţia cutare. Locaţia aleasă de organizatori a fost, anul acesta, Ploieştiul. Oare să fi închiriat cineva un oraş întreg?
Desigur, este o adaptare neinspirată (ca şi în cazul lui site -> sit; sit însemnînd privelişte ori atachement - > ataşament; ataşament însemnînd afecţiune) a englezescului location, care înseamnă loc, aşezare, amplasare. Limba română e suficient de bogată încît să nu fie nevoie de asemenea accidente: loc, localitate, localizare, poziţie, spaţiu, zonă, aşezare, regiune. Pe alese, frate.
De asemenea, trebuie precizat că locatar este un om care locuieşte cu chirie într-un anume loc, un chiriaş. Cei care nu stăm cu chirie, suntem PROPRIETARI, nicidecum chiriaşi. Eventual, poţi fi locator, dacă închiriezi imobilul al cărui proprietar eşti. Apăi să se termine dom'le cu locatarii şi cu locaţia!

Mă întreb ce mama dracului o fi aşa de greu pur şi simplu să nu foloseşti cuvinte ori expresii al căror înţeles nu îl stăpîneşti.