joi, 21 februarie 2008

1 an de cînd a murit Dumnezeu

1 an de cînd nu mai eşti...
1 an de cînd nu te mai pot auzi...
1 an de cînd nu-ţi mai pot vorbi...
1 an de cînd nu te mai pot îmbrăţişa...
1 an de cînd lumea mea s-a schimbat şi nu va mai putea fi niciodată la fel.

Aşa o porcărie mi se pare moartea... Suntem organisme vii, iar moartea e sfîrşitul vieţii organice. Nu m-ar deranja în schimb, să devenim naibii un soi de cyborgi, jumătate ţesut viu, jumătate robot. Numa' să nu mai văd mizeria asta de moarte, că o urăsc!

Mi se părea ceva imposibil... Tu vorbeai despre cum va fi, atunci cînd nu vei mai fi... Dar pentru mine era un non-sens. Nu-mi puteam imagina viaţa fără tine... Şi nici acum nu pot. Încă nu mi se pare real. Aştept să mă trezesc dracu' din coşmaru' ăsta.
Îţi spuneam că vreau să murim amîndoi deodată fiindcă nu suportam ideea de a fi separaţi... Şi ce separare mai mare decît asta?

Ce m-ai învăţat, o să ţin minte... Cum ziceai tu că o să spun săraca mamaia, avea dreptate... Şi aveai dreptate cînd spuneai că trebuie să fiu şi eu puţin mai nesimţit că prea încerc să fiu om cu toţi şi prea puţini merită... E lumea plină de scîrbe şi uite că ăia nu mai mor.

Sper într-o zi să fiu un părinte cum ai fost tu... pt. că mi-ai fost mai mult mamă decît bunică... Deşi sincer, nu cred să pot avea atîta răbdare... Şi puţin răcit dacă eram, nu mai puteai nici să dormi noaptea. Şi alte javre de părinţi nu dau doi lei... Şi mai zic unii proşti că orice părinte îşi iubeşte odrasla... Yeah, right. Poţi să fii bunic şi să îl iubeşti mai mult decît cei care l-au adus pe lume.
M-ai iubit mai mult decît ţi-ai iubit copiii, iar eu te-am iubit mai mult decît mi-am iubit părinţii.

Visam că mori şi mă trezeam super speriat... Dar mă linişteam imediat, văzînd că a fost doar un coşmar. Şi uite că acum visez că a fost o greşeală şi trăieşti şi cînd mă trezesc realizez că n-a fost nicio greşeală.
Nici nu ştiu dacă puteam să impiedic cumva... Nu ştiu în ce măsură se putea descoperi din timp. Visam să mă fac cardiolog pt. a te putea îngriji, şi uite că nu inima te-a răpus...
Pînă la tine, nu pierdusem pe nimeni drag, moartea era ceva ce se întîmplă numai altora. Preferam să se ducă oricine în afară de tine... Oricine.

Te oferisei să îmi creşti copiii dar ei nici măcar nu te vor cunoaşte. Vor şti doar de la mine despre tine.


Parca te văd cum vegheai tot mereu,
Să alungi răul din drumul meu
Azi înţeleg, azi înţeleg tot ce nu înţelegeam altădată,
Cînd te necăjeam...

Să ştii, măicuţa mea
Că port icoana ta,
În fiecare gînd,
Oriunde şi oricînd
Te-aud cum imi cîntai,
Te văd cum îmi zîmbeai,
Şi-ţi văd şi lacrima din ochi
Cînd uneori mă dojeneai.

Aş vrea să mă mai cerţi,
Aş vrea să mă mai ierţi,
Şi-n mîngîierea ta
Să-ţi simt iar dragostea;
Să-mi pară că îmi eşti
Şi azi alăturea,
Şi să m-auzi ca-ţi mulţumesc, măicuţa mea.

("Măicuţă, îţi mulţumesc" - Dan Spătaru)



Nu te voi uita. Pentru mine tu erai Dumnezeu...

~Rest in Peace!~